Hramul paraclisului „Sf. Cuv. Parascheva” – 2017

Parohia ortodoxă română din  Berlin a sărbătorit sâmbătă, 14 octombrie 2017, hramul paraclisului “Sf. Cuvioasă Parascheva”. Credincioșii ortodocși din parohia noastră au avut bucuria să primească  vizita pastorală a Preasfințitul Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. PS Sofian a săvârșit Sf. Liturghie împreună cu Părintele protoiereu Ioan Forga (Parohia din Leipzig), Părintele Ieromonah Athanasie Ulea (Parohia din Chemnitz), Părintele Sebastian Schipor (Parohia din Dresda), Părintele Protosinghel Clement Lodroman, parohul comunității din Berlin si diaconul Ioan Bogdan Negru, rostind si cuvântul de învăţătură. După Sfânta Liturghie, părintele paroh Clement Lodroman a invitat pe cei prezenți la agapa organizată de credincioșii parohiei cu ocazia acestei sărbători.

Corul „Psalmodia Transylvanica” la Berlin

Credincioşii care au participat duminică, 27 August 2017, la Sfânta Liturghie de la Biserica Ortodoxă Română „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Berlin, au avut parte de o slujbă cu totul specială. Răspunsurile la strană au fost date de Corul “Psalmodia Transylvanica” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Corul este coordonat de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Stanciu, decanul acestei Facultăți. Părintele Profesor a participat la oficierea Sfintei Liturghii, rostind şi cuvântul de învățătură.

 

Duminica Tuturor Sfinților – Procesiune cu Sfintele Moaşte

Duminica 11.06.2017, de Sărbătoarea Tuturor Sfinților, la biserica noastră a avut loc, după Sfânta Liturghie, procesiunea cu Sfintele Moaşte . În Paraclisul “Sf. Cuvioasă Parascheva” a bisericii din Berlin se află Veşmântul cu care au fost înfăşurate Sfintele Moaşte ale Prea Cuvioasei Maicei noastre Parascheva de la Iaşi, împreună cu părticele din Sfintele Moaşte ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi din ale Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, martirizaţi la Halmyris, în pământul Dobrogei de astăzi.

 

Pagina 1 din 712345...Ultima »